Când iertarea întâlnește compasiunea
O poveste despre rândunelele zglobii și coțofana Cora care învață despre bunătate, iertare și compasiune într-un lan de grâu.
Dragii mei, astăzi vreau să vă spun o poveste specială, care ne învață cât de important este să fim buni, iubitori și să iertăm atunci când cineva greșește. Știți, chiar și păsările din cer pot învăța lecții prețioase! În povestea de azi vom merge împreună într-un lan de grâu, unde câteva rândunele vesele și o cotofana au trecut printr-o întâmplare care le-a schimbat inima. Să ascultăm cu atenție și să vedem ce putem învăța și noi!
Când iertarea întâlnește compasiunea
Într-o zi caldă de vară, peste un lan de grâu auriu și legănat de vânt, au sosit câteva rândunele zglobii. Se întorceau din călătoria lor lungă și visau la un loc liniștit unde să-și facă cuiburi.
— Uite acolo, în spicul acela înalt! — a chiuit una dintre ele.
— Și colo, sub frunza mare de floarea-soarelui! — a ciripit alta.
Dar înainte să apuce să-și aleagă locurile, o coțofană mare și neagră, pe nume Cora, a dat buzna peste ele.
— Plecați de aici! E lanul meu! Nu e loc pentru voi! — a croncănit ea, bătând din aripi cu putere.
Speriate, rândunelele s-au risipit printre spice.
Cora nu voia să împartă. Își făcuse cuibul în vârful unui pom uscat de lângă lan și se obișnuise să nu fie deranjată de nimeni. „Aceste gălăgioase mici o să-mi strice liniștea", gândea ea, stând bosumflată în cuib.
Dar în noaptea aceea, o furtună puternică s-a abătut asupra câmpului. Vântul a bătut cu furie, tunetele au bubuit, iar trăsnetele au luminat cerul. Cuibul Corei, în pomul uscat, s-a clătinat periculos. Un vânt puternic l-a smuls și l-a aruncat în noroi, chiar la marginea lanului.
Cora, udă și tremurândă, nu mai avea unde să se adăpostească. Atunci a zărit, printre spice, o lumină slabă: cuiburile rândunelelor, făcute laolaltă, în jurul unei căpițe de fân.
— Dacă m-ar primi… dar eu le-am alungat… — a murmurat ea rușinată.
Cu inima strânsă, s-a apropiat. Rândunelele au tresărit când au văzut-o. Cora și-a plecat capul.
— Îmi pare rău că v-am gonit. Am fost egoistă și mândră. Am ramas fara nimic. Mă iertați?
Micile păsări s-au privit între ele. Apoi una dintre ele a zburat spre Cora și i-a spus cu un glas cald:
— Dumnezeu ne învață să fim buni și iertători. Intră, Cora. E loc și pentru tine.
Și așa, în noaptea aceea, în mijlocul lanului de grâu, o pasăre mare și singuratică a învățat ce înseamnă bunătatea, iar rândunelele, cum e să ierți cu adevărat.
A doua zi, sub soarele blând, lanul era plin de ciripituri vesele. Cora aducea fire de iarbă și ajuta rândunelele la cuiburi. Nu mai era singură. Era iubită.
V-a plăcut povestea? Ați văzut cât de frumos este când alegem să fim buni și iertători, așa cum ne învață Isus? Uneori, cei din jur pot greși sau ne pot supăra, dar dragostea adevărată înseamnă să nu ținem supărarea în inimă, ci să iertăm și să ajutăm. Dumnezeu ne-a iertat și ne iubește așa de mult, iar noi putem arăta iubirea Lui mai departe, chiar și prin cele mai mici gesturi.
Ne vedem data viitoare cu o altă poveste frumoasă! Până atunci, fiți blânzi ca rândunelele și buni ca Isus!
La revedere, dragilor!
