Căprioara care știa să aștepte
Povestea unei căprioare înțelepte care învață valoarea răbdării și așteptării.
Bun venit, dragi copii!
Astăzi am pregătit pentru voi o poveste tare frumoasă, care ne poartă în mijlocul pădurii amazoniene, printre frunze uriașe, fluturi colorați și prieteni curajoși. Dar știți de ce este speciala? În povestea de azi vom descoperi cât de valoroasă este răbdarea — acea putere liniștită care ne ajută să așteptăm cu inima împăcată și să fim buni cu ceilalți.
Haideți să ne așezăm confortabil și să intrăm împreună în lumea Lunii, o căprioară blândă care știe că uneori, a aștepta cu dragoste poate face o mare diferență.
Pădurea amazoniană se trezi sub razele moi ale soarelui. Frunzele foșneau ușor, iar aerul mirosea a flori proaspete și ploaie trecută. Din adâncul pădurii se auzea o melodie veselă, cântată de cine altcineva decât Gugu, gândăcelul muzician. Cu aripile strălucind ca smaraldul și un pai de trestie pe post de fluier, Gugu repeta pentru concertul de după-amiază.
— Astăzi o să fie o zi mare! șopti Luna, o căprioară grațioasă cu blăniță maronie și urechi mereu atente.
Luna era nerăbdătoare să se întâlnească cu prietenii ei. În timp ce înainta printre liane și flori uriașe, auzi deodată un vrîîîîîîc! coborând dintr-un copac: era Roro, papagalul cu pene în toate culorile curcubeului.
— Concertul lui Gugu începe în curând! Trebuie să ajungem repede în Poiana-Cu-Eco! spuse Roro, zburând în cercuri jucăușe.
Ajunși acolo, zăriră o mică agitație. O coadă lungă de animăluțe se formase pentru a primi frunze-păturică, pe care urmau să se așeze la concert. Printre ei, o marmotă se tot furișa pe lângă ceilalți, privind în jur cu ochi mari și neliniștiți.
— E Tami, marmota cea nouă, spuse Roro în șoaptă. Nu pare că are răbdare să stea la rând…
Luna nu spuse nimic, doar o urmărea. Când aproape îi venise rândul la frunza-păturică, Tami se strecură brusc înainte. Un iepuraș din spate scânci:
— Nu-i corect! Eu stăteam aici de mult!
Roro își umflă penele, dar Luna îl atinse ușor pe umăr, cu blândețe.
— Las-o... e în regulă.
— Dar... tu ai stat cuminte la rând! protestă Roro.
Luna zâmbi ușor și se apropie de Tami.
— Ți-e greu să aștepți, nu-i așa? întrebă ea.
Tami tresări. Părea că vrea să fugă, dar Luna rămase lângă ea, liniștită. Apoi marmota murmură:
— În vechea mea pădure, dacă nu te grăbeai, rămâneai fără nimic. Aici... mi-e teamă că se va întâmpla la fel.
Luna clătină ușor din cap.
— Aici e altfel. Aici, toți au loc. Și timpul nu se pierde, se împarte.
Tami se uită lung la ea, apoi făcu ceva neașteptat: se dădu un pas înapoi și îi întinse frunza-păturică.
— Poți să o iei tu. Cred că pot aștepta puțin.
Luna luă frunza, dar se așeză chiar lângă Tami, invitând-o cu o mișcare din cap să stea alături. Gugu începu concertul, iar Poiana-Cu-Eco răsună de triluri, zumzete și aplauze din aripi.
Seara, la lumina licuricilor, animăluțele s-au strâns în jurul Doamnei Bufniță, care le împărtășea, ca de obicei, o învățătură de suflet.
— Astăzi am văzut cum răbdarea se întinde ca o pătură moale peste inimi. Nu se vede ușor, dar se simte. Așa cum unii fluturi zboară încet, dar sigur, și inimile răbdătoare ajung acolo unde trebuie, chiar dacă nu se grăbesc.
Luna nu spuse nimic, dar privirea caldă a lui Tami îi spuse tot ce avea nevoie să audă.
V-a plăcut povestea noastră din pădurea tropicală? Luna ne-a arătat că atunci când avem răbdare și suntem atenți unii cu alții, prietenia înflorește ca o floare rară.
Nu e mereu ușor să așteptăm... dar fiecare clipă de răbdare ne face mai buni, mai liniștiți și mai plini de iubire.
Răbdarea e ca o floare care crește în inima noastră atunci când o udăm cu bunătate și încredere. Dumnezeu se bucură atunci când alegem să fim liniștiți, blânzi și să-i respectăm pe ceilalți — pentru că astfel, lumea devine un loc mai frumos și mai prietenos.
