Cârtița care nu se teme

Dragii mei, ați simțit vreodată frică? Poate când era întuneric, sau când erați singuri, sau când nu știați ce se va întâmpla…

Știți ceva? Toți simțim frică uneori — și cei mari, și cei mici, și chiar animalele!

Dar Biblia ne spune ceva minunat: că Dumnezeu este mereu cu noi, chiar și când ne este frică. El ne cunoaște pe nume și are grijă de noi, așa cum are grijă de vrăbiuțele din cer și de toate vietățile pământului.

Astăzi, vă invit să ascultați o poveste despre o cârtiță mică, pe nume Miri, care a învățat că dragostea lui Dumnezeu este mai puternică decât frica. Să vedem împreună ce s-a întâmplat cu ea...

Cârtița care nu se teme

Sub pajiștea liniștită din Poiana Mugurașilor trăia Miri, o cârtiță mică. Deși avea doar 12 centimetri, reușea într-o zi să sape tunele cât o stradă întreagă! Lăbuțele ei din față semănau cu niște lopeți și nu oboseau niciodată.

Miri își construise o adevărată casă sub pământ: cu tunele late, o cameră pentru somn, o cămară pentru hrana și chiar două ieșiri de urgență, în caz că ar fi avut nevoie să fugă repede. Era o adevărată arhitectă!

Dar, într-o dimineață, când se trezi și simți solul tremurând ușor sub lăbuțele ei sensibile, inima i se strânse. Simțea vibrațiile unor pași grei, necunoscuți. Cineva sau ceva mare venea spre poiană.

— „Poate e un câine sălbatic... sau un tractor... sau o vulpe! Vai, vai!", șopti Miri, cu nasul fremătând. „Trebuie să mă ascund! Nu pot ieși azi..."

În ziua aceea, Miri nu ieși deloc. Nici a doua zi. Nici a treia.

Tot ce făcea era să stea în cămăruța ei de sub pământ și să asculte. În fiecare zi, pașii veneau din nou. Deodată, începu să se teamă și de întuneric. Apoi, de singurătate. I se părea că tot pământul se micșorează.

Până într-o noapte...

În noaptea aceea, Miri visă o rază de lumină care cobora printr-un fir de rădăcină, până în galeria ei. Și o voce blândă îi spunea:

— „Nu te teme, Miri. Eu sunt cu tine."

Miri se trezi cu inima caldă. Își aminti ce-i spusese cândva bunica ei cârtiță:

— „Dragostea Lui izgonește frica, micuțo! Dumnezeu are grijă de toate animalele și in mod special, de tine!"

Miri suspină adânc. Se gândi la toate darurile pe care i le dăduse Dumnezeu: lăbuțele ei puternice, nasul care simțea mirosurile în întuneric, puterea de a trăi în adânc chiar și când e frig. Nu era singură. Nici slabă. Era exact așa cum o făcuse Dumnezeu.

A doua zi dimineață, Miri se hotărî. Se duse spre una din ieșirile de urgență și, cu inima bătând repede, își scoase nasul la suprafață.

Surpriză!

În poiană, nu era nici vulpe, nici câine. Ci... un băiețel, incaltat cu cizme de cauciuc, care își așeza cu grijă o casetă cu viermi pentru pescuit. Pe lângă el țopăia o vrăbiuță curajoasă.

Băiețelul zâmbi și spuse încet, uitându-se spre cer:

— „Doamne, Îți mulțumesc că ești cu mine și azi. Chiar dacă îmi era un pic frică de întuneric în pădure…"

Miri tresări. Acel băiat spusese exact ce simțea și ea.

Atunci înțelese: și oamenii au frici, dar și ei se roagă, și tot Dumnezeu îi iubește.

Din ziua aceea, Miri nu s-a mai ascuns de pașii necunoscuți. Când simțea vibrații în pământ, își spunea:

— „Dumnezeu mă întărește. Nu sunt singură. Nu mă tem."

Și ieșea la suprafață cu curaj.

Dumnezeu te cunoaște pe nume și te iubește. Când știi asta, nu mai trebuie să-ți fie frică. Dacă El are grijă de o cârtiță mică și de o vrăbiuță, cu cât mai mult are grijă de tine.

Ați văzut cât de curajoasă a devenit Miri când și-a adus aminte că Dumnezeu o iubește și e mereu cu ea?

Și tu poți fi curajos, chiar dacă ești mic. Nu uita: tu ești prețios pentru Dumnezeu! El te cunoaște pe nume, te iubește și e mereu alături de tine.

Dumnezeu nu te părăsește niciodată.

Ne revedem curând, dragii mei! Până atunci, mergeți cu curaj și cu inima plină de iubire. Dumnezeu vă poartă de grijă în fiecare zi!