Căsuța din Zăpadă
Poveste despre puiul de lup Norocel care învață că este important să ne străduim, să ajutăm pe cei din jur și că atunci când lucrăm împreună putem face lucruri frumoase.
Bună, dragi copii! Astăzi vă voi spune o poveste despre un pui de lup pe nume Norocel, care a învățat cât de important este să ne străduim și să ajutăm pe cei din jur. Știți voi, atunci când facem cu drag și răbdare lucrurile pe care trebuie să le facem, chiar dacă uneori sunt mici sau obositoare, creștem și ne facem mai puternici. Și cel mai frumos este că atunci când ne ajutăm unii pe alții, totul devine mai ușor și mai plăcut. Haideți să vedem împreună cum Norocel și familia lui au învățat să fie harnici și să aibă grijă unii de alții!
Căsuța din Zăpadă
Într-o pădure unde zăpada sclipea ca zahărul pudră, trăia o familie de lupi. Fiecare lup avea un rol important: unii căutau hrană, alții aveau grijă de cei mici, iar unii patrulau să se asigure că totul era în siguranță.
Cel mai mic lup din haită era Norocel, un pui jucăuș cu blana albă și urechile veșnic ciulite.
Norocel era isteț și vesel, dar... se plictisea repede de orice. Dacă trebuia să repete ceva sau să ajute, ofta adânc și spunea:
— „Pfuuu... iar trebuie să car crenguțe? Le-am cărat și ieri!"
— „Așa e în familie," îi zicea mama lui cu răbdare. „Fiecare ajută cât poate. Așa ne merge bine tuturor."
🪵 Într-o zi, bătrânul lup Zorilă, cel mai înțelept dintre ei, a venit cu o idee:
— „Haitei noastre îi lipsește ceva... O căsuță mică unde puii să se adăpostească când viscolul vine devreme."
Toți lupii au dat din cap. Era o idee minunată!
— „Vom construi o căsuță chiar aici, între copacii mari. Dar trebuie multă muncă: crengi, mușchi, scoarță, zăpadă bătătorită..."
Lupii s-au împărțit în echipe. Norocel a fost pus cu cei care carau bucăți de scoarță groasă.
— „Dar sunt grele! Și reci!" s-a plâns el.
— „Nu-i nimic," i-a spus verișoara lui, Luma. „Uite, eu car mușchi și nici nu mă plâng. Hai, încearcă și tu."
Norocel a încercat. Apoi a mai încercat. A scăpat o scoarță. A alunecat. A căzut într-un morman de zăpadă. Toți au râs, dar nu răutăcios. Apoi l-au ajutat să se ridice.
— „Vezi? Dacă tot cădem, măcar cădem împreună," a spus Zorilă cu un zâmbet larg.
Zi după zi, căsuța a crescut. Norocel ducea din ce în ce mai multe bucăți. A învățat să le prindă bine cu dinții și să le așeze la locul potrivit. A văzut cum, din lucruri mici, făcute zi de zi, se naște ceva frumos.
Când prima ninsoare groasă a început să cadă, toți puii s-au adăpostit în căsuța lor. Era cald și plăcut. Lumină pătrundea printr-o crenguță arcuită ca o fereastră.
Norocel s-a uitat în jur și a zis:
— „Știți ceva? Îmi place să fac lucruri care rămân. Nu m-am gândit că munca noastră poate fi atât de... bună."
— „Exact așa e," a spus mama lui. „Când faci ceva cu grijă și nu te dai bătut, crești. Asta înseamnă să devii puternic și bun."
Norocel s-a lipit de ea și a zâmbit.
La final, Norocel a înțeles că atunci când ne străduim și ne dăm silința, chiar și pentru lucrurile mici, creștem mari și puternici. Fiecare ajutor, oricât de mic, este important și ne aduce bucurie. Când lucrăm împreună și avem grijă unii de alții, putem face multe lucruri frumoase. Dumnezeu vede toate eforturile noastre și Se bucură când folosim bine ce ne-a dat. Acum, vă întreb: ce lucruri frumoase vreți să faceți azi pentru a-i ajuta pe ceilalți, la fel ca Norocel?
