Comoara nevăzută

Bun venit, dragii mei!

Astăzi vom asculta o poveste dintr-un loc tare cald și plin de nisip — deșertul Sahara! Dar mai important decât locul e ceea ce vom învăța împreună.

Știați că obiceiurile bune, chiar și cele mici, ne ajută să devenim tot mai puternici, mai înțelepți și mai pregătiți pentru orice zi?

Exact ca atunci când învățăm să mergem, să ne spălăm pe dinți, să fim buni și ordonați — cu cât facem lucrurile bune mai des, cu atât ele devin parte din noi!

Haideți să cunoaștem doi prieteni speciali — o cămilă liniștită și o șopârlă jucăușă — care au învățat împreună o lecție tare importantă...

În mijlocul deșertului Sahara, sub un soare ce ardea ca un cuptor, trăia o cămilă calmă și înțeleaptă, pe nume Rania. Avea o cocoașă mare și blana ei părea că strălucește în lumina aurie a dimineții. Lângă o stâncă, se mișca iute și vioaie o micuță șopârlă numită Zuzu, care nu stătea locului niciodată.

Rania mergea încet și atent, ridicându-și picioarele cu eleganță. Zuzu o privea din vizuina ei și râdea:

— Ha-ha! Ce înceata ești, Rania! Eu sar pe nisip, fug pe vârfuri și mă strecor oriunde!

Rania zâmbi și-i răspunse blând:

— Fiecare are ritmul lui, Zuzu. Dar orice ai face, fă-o bine. Obiceiurile ne construiesc viața.

Zuzu își dădu ochii peste cap:

— Povești de cămilă! Eu trăiesc clipa! Nu-mi trebuie reguli!

În fiecare zi, Rania avea aceleași obiceiuri: bea apă cu măsură, mergea la umbră când era prea cald, mânca plante doar când era timpul, și se odihnea corect. Zuzu, în schimb, alerga toată ziua după muște, se ascundea ba într-o groapă, ba sub o piatră, dormea dezordonat și mânca tot ce găsea.

🌪️ Într-o zi, vântul deșertului s-a stârnit tare, iar un nor gros de nisip a acoperit cerul. Zuzu, obosită de agitație, nu găsi nicio vizuină unde să se ascundă, nici apă, nici hrană. Se simțea slabă și speriată. Vântul urla, iar nisipul îi înțepa pielea.

Atunci, din depărtare, apăru Rania, pășind calm prin furtună. Avea ochii acoperiți de genele ei lungi, nările închise bine și corpul puternic.

— Ți-e frig și foame, Zuzu? — întrebă Rania cu blândețe.

— Da... — suspină șopârla. — M-am jucat toată ziua și n-am făcut nicio vizuină bună, n-am mâncat nimic sănătos, n-am învățat să mă pregătesc...

Rania se aplecă și-și coborî gâtul lung.

— Urcă aici, micuțo. Cândva, și eu am fost tânără și grăbită. Am învățat că, dacă faci același bine în fiecare zi, el crește în inima ta — și nici vântul puternic nu te mai poate doborî.

Zuzu se urcă încet pe spatele Raniei. Acolo era cald și sigur. Sub cocoașa ei plină de provizii, șopârla a simțit pentru prima dată... liniște.

A doua zi dimineață, când furtuna trecuse, Zuzu a făcut ceva ce nu mai făcuse niciodată:

A început să-și sape o vizuină adevărată.

A ales cu grijă ce sa mănânce.

A ieșit la soare doar puțin, apoi s-a întors la lucru.

— Nu pot fi cămilă, dar pot fi o șopârlă cu obiceiuri bune! — spuse ea hotărâtă.

Iar Rania, din depărtare, zâmbi și gândi:

👉 „Când faci un lucru bun din nou și din nou, el devine un obicei frumos — și așa începi să devii tot mai bun și mai puternic."

V-a plăcut povestea?

Rania și Zuzu ne-au arătat că obiceiurile bune se formează prin pași mici, dar făcuți mereu cu grijă și hotărâre. Când alegem să fim ordonați, răbdători, harnici și ascultători, construim în noi o comoară care ne va ajuta toată viața.

Așa cum Rania era pregătită pentru furtună pentru că în fiecare zi făcea ce era bine, și voi puteți fi pregătiți pentru orice dacă învățați să repetați mereu faptele bune.

Și nu uitați:

„Când faci ceva bun în fiecare zi, acel obicei devine parte din tine și te face să fii un copil cu o inimă frumoasă și puternică."

Vă îmbrățișez cu drag și vă doresc multe zile frumoase, pline de alegeri bune și curaj!